Căderile masive de zăpadă au lăsat supermarket-urile și magazinele de cartier fără alimente de strictă necesitate. Odată cu intrarea în vigoare a codului portocaliu de ninsori abundente și viscol, focșănenii au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii. Azi la prânz în marile magazine nu mai exaista carne proaspătă, dar nici congelată. De asemenea, pe rafturile magazinelor nu mai erau fructe și nici legume. Singurul magazin în care se mai găseau câteva sortimente de pâine era Kaufland. Tot aici se mai găseau și fructe și legume dar în cantități mici. Oamenii au cumpărat în special apă minerală, pâine, fructe, legume, ulei, zahăr, dulciuri, carne, preparate din carne, ouă și lactate. Așa se face că azi la prânz erau magazine cu rafturi goale. Comercianții spun că începând de duminică dimineață, magazinele au fost luate cu asalt de focșăneni care au vrut să-și facă provizii pentru a trece peste cele trei zile de vreme severă, marcată printr-un cod portocaliu care deja este în vigoare de duminică seară de la ora 18.00. „Nu avem cum să facem aprovbizionarea depoarece TIR-urile cu marfă sunt înzăpezite, iar drumurile naționale sunt închise. Toate produsele pe care le-am avut pe stoc le-am pus în vânzare dar sunt aproape de epuizare. Carne, pâine, legume, fructe nu mai avem și nici nu există șansa ca în următoarele două, trei zile să primim marfă. Magazinul nu va fi închis dar vom vinde doar ceea ce va mai rămâne pe rafturi”, ne-a declarat unul dintre angajații Penny Market din Focșani. La Supermarketul Kaufland mai existau produse de bază dar în cantități mici. Åi aici există riscul ca aceste produse să se epuizeze în orele următoare. „Astăzi am expus la vânzare tot ce am avut îb depozit, iar acest moment avem la vânzare fructe, legume, pâine, ulei și în general alimente de strictă necesitate. Însă produsele din carne proaspătă s-au epuizat și este puțin probabil ca în zilele următoare TIR-urile cu marfă să ajungă la noi pentru a putea face aprovizionarea„, a precizat o angajată de la Kaufland.
Vrâncenii spun că au își fac provizii deoarece nici în zilele următoare vremea nu va fi mai bună. „Am cumpărat pâine, apă, fructe, carne, lactate și tot ceea ce am considerat că am avea nevoie pentru ca în următoarea perioadă, când este posibil ca mărfurile să lipsească din magazine ca urmare a vremii rele”, ne-a spus unul dintre cumpărători.