Elevii claselor a VIII-a de la Åcoala „Nicolae Iorga” din Focșani vor intra luni în febra examenelor naționale având în vedere că la această unitate de învățământ se va desfășura simularea probei la Limba și Literatura Română.
Potrivit celor din conducerea acestei unități de învățământ, simularea se va desfășura respectându-se întocmai metodologia în vigoare, aprobată în consiliul profesoral de săptămâna trecută, elaborarea mai multor variante de subiecte, din care se va extrage varianta de examen, asigurarea consumabilelor necesare, legitimarea elevilor în sala de examinare, cu documentele corespunzătoare, elevii fiind puși în situația concretă a desfășurării testării prin instruirea asistenților conform procedurii examenului.
Subiectele și baremul au fost securizate și concepute de membrii catedrei de limba română ai Åcolii ,,Nicolae Iorga” din Focșani, în conformitate cu modelele publicate pe site-ul Ministerului Educației. Simularea este organizată cu scopul de a vedea cât sunt de pregătiți elevii din clasele VIII-a în acest moment. Nu în ultimul rând, se urmărește și identificarea eventualelor disfuncții de natură tehnică. „În perioada următoare, după o analiză obiectivă efectuată la fiecare clasă, precum și în cadrul catedrei de specialitate, se va realiza un program de remediere a greșelilor. De asemenea, rezultatele vor fi aduse la cunoștința părinților”, a precizat profesoara Liliana Nițu, responsabila comisiei metodice de specialitate din cadrul Åcolii ,,Nicolae Iorga” din Focșani.
Simularea ce va avea loc luni este organizată de către membrii catedrei de limba și literatura română, coordonați de către profesoara Liliana Nițu și profesoara Camelia Stoinescu alături de directoarea Ioana Sîrbu.