Elevii au absentat în masă în primul semestru al anului școlar 2011 – 2012. Potrivit unei situații prezentate de reprezentanții Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2011 s-au acumulat 628.450 absențe, cele mai multe dintre acestea, mai exact 229.520, acumulându-se în luna octombrie. Din numărul total de absențe înregistrate în primul semestru, 164.770 au fost motivate.
Statisticile arată că elevii de liceu sunt cei care absentează cel mai des de la cursuri. Astfel, cele mai multe absențe în rândul elevilor de liceu s-au înregistrat în luna noiembrie. Mai exact, în această lună au fost contabilizate 14.862 absențe, dintre care doar 3.197 au fost motivate. De asemenea, și în luna octombrie s-au înregistrat foarte multe absențe, mai exact 13.730, din care motivate au fost doar 1.799.
Mai puține absențe s-au înregistrat în lunile septembrie și decembrie, însă nu pentru că liceenii ar fi avut mai mult chef de carte, ci pentru că în septembrie s-au ținut cursuri doar în ultimele două săptămâni ale lunii, iar în decembrie în primele două săptămâni, în rest fiind vacanță.
În rândul elevilor de gimnaziu s-a absentat mult mai puțin, comparativ cu ai lor colegi de liceu. Åi mai puțin au absentat elevii din clasele I – IV. În total, de la începutul anului școlar și până în decembrie 2011, inclusiv, s-au înregistrat 628.450 absențe, la toate ciclurile de învățământ. Dintre acestea, doar 164.770 au fost absențe motivate.