Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Judecătorea Topor, trimisă în judecată


Judecătoarea Anișoara Topor și fratele său, Aurel Lăduncă, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție. Fondul se va judeca la Curtea de Apel Galați. Magistratul este acuzat de luare de mită și trafic de influență, în timp ce fratele de complicitate.

 
Judecătoarea Anișoara Topor și fratele său, Aurel Lăduncă, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA. În sarcina magistratei s-au reținut infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată. Aurel Lăduncă este acuzat de complicitate la ambele infracțiuni,  în formă continuată.
În rechizitoriu se arată că Anișoara Topor ar fi primit de la afaceristul Costel Iacob, din Golești, 80.000 de lei și 700 de euro pentru a da soluții favorabile, într-un dosar în care revendica 13 hectare de teren. Banii ar fi ajuns la magistrat prin intermediul fratelui său, Aurel Lăduncă. „După primirea banilor, la data de 5 octombrie 2010, inculpata Topor Anișoara a pronunțat, pe fond, o hotărâre judecătorească prin care a obligat Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar de pe lângă Primăria Focșani să elibereze un proces-verbal de punere în posesie și Comisia județeană de aplicare a fondului funciar de pe lângă Prefectura Vrancea să elibereze titlul de proprietate. De asemenea, în cursul lunilor iulie 2010 și martie 2011, inculpata Topor Anișoara a pretins și primit de la denunțător mai multe foloase, constând în lucrări de amenajare a casei sale de vacanță (tâmplărie metalică cu geam termopan, balustrade și grilaje metalice, renovarea acoperișului) pentru a-i facilita denunțătorului obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile și în calea de atac a recursului”, se arată într-un comunicat al DNA.
În ceea ce-l privește pe Aurel Lăduncă, în rechizitoriu se arată că acesta i-a transmis judecătoarei banii și ar fi primit 3.800 de euro pentru renovarea unui acoperiș al unei case de vacanță.
Anișoara Topor a fost arestată preventiv, iar lui Lăduncă i s-a interzis să părăsească localitatea. „În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparținând inculpatei Topor Anișoara”, se mai arată în comunicatul DNA.
Dosarul în care Anișoara Topor și fratele său sunt judecați pentru comiterea unor infracțiuni de corupție, va fi soluționat de magistrații Curții de Apel Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?