Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Amenzi pentru lipsa anvelopelor de iarnă


Aproximativ 20 de conducători auto au fost amendați de polițiști, de când a început să ningă și până în prezent, pentru că nu aveau mașinile echipate cu anvelope de iarnă.  
Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea ne-au precizat că 23 de șoferi nu aveau mașinile echipate corespunzător pentru iarnă. Pe lângă amenda în cuantum de 630 lei, șoferii au rămas și fără certificatele de înmatriculare ale autoturismelor și implicit fără mașină, pentru că în această situație autoturismul nu mai poate fi condus. Pentru a recupera certificatul, conducătorul auto trebuie să dea fuga la Registrul Auto Român cu tot cu anvelopele de iarnă și după ce primește aviz favorabil, poate merge să-și recupereze certificatul de înmatriculare al mașinii.
De altfel, polițiștii vrânceni au anunțat încă de când au început să cadă primii fulgi de nea că vor începe verificările pneurilor. Unii dintre șoferi nu au ținut cont de avertismentul oamenilor legii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?