Guvernul negociază un împrumut de un miliard de euro

0
488


Incompetența Guvernului Boc nu are limite. Deși a dus țara în prăpastie, acum se pregătește să o și îngroape. Guvernanții negociază cu Banca Mondială (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a susține bugetul țării, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM. Guvernul negociază cu banca un acord preventiv de împrumut, care îi va permite să decidă mai târziu dacă va accesa sau nu fonduri, a spus Rantrua.
Banca Mondială se va alătura FMI și UE într-un acord financiar preventiv cu România, semnat în martie, după aprobarea liniei de credit. FMI și UE pun la dispoziția Guvernului fonduri de 5 miliarde de euro, pentru a fi accesate în cazul unor turbulențe pe piețele financiare.
România nu a tras încă fonduri din acordul cu FMI și UE. „România va trebui să îndeplinească anumite măsuri, aflate în prezent în discuție. Durata li-niei de credit poate fi de până la trei ani”, a spus Rantrua.
Åžeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat în decembrie, că autoritățile române vor încheia în primăvara anului acesta un nou acord cu Banca Mondială, de tip preventiv, similar celui cu FMI, prin care România va putea trage bani de la instituția internațională dacă va fi necesar.
O misiune a FMI condusă de Franks se află la București, începând de miercuri și până pe 6 februarie, pentru a patra evaluare a acordului cu România.
România a prelungit acordul cu FMI din 2009-2011 printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro.
Acordul cu FMI este însoțit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială, bani care nu au mai fost virați în acordul anterior. BM a aprobat în decembrie acordarea tranșei de 400 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here