Aflând că Gheorghe a fost plecat două zile la oraș ca să participe la demonstrații, Ion, primar de comună, simți că-i fuge pământul de sub picioare. La el în comună așa ceva era de neconceput. Garantase șefilor de partid că nimeni nu crâcnește în comună cât e el primar. Inițiative ca ale lui Gheorghe, fost salariat al primăriei, disponibilizat pentru că punea întrebări incomode, trebuiau oprite din fașă. Așa că îl trimise pe Vasile, agentul șef, să-l aducă la sediul primăriei. Vasile execută întocmai ordinul și-l aduse pe nelegiuit.
Gheorghe stătea în fața primarului fără să fie speriat, ci mai degrabă curios să afle de ce îl convocase, c-așa se exprimase șeful de post: „Bă, Gheorghe, te convoacă dom’ Primar. Hai, executarea!” Pricepu cu greu că primarul îl chemase ca să-l beștelească, înjurăturile care se strecurau printre buzele învinețite ale edilului îl loveau ricoșând în pereți și produceau așa, un fel de ecou ciudat, creând impresia că se ceartă o grămadă de oameni, deși numai primarul era cel care deschidea gura.
– ….Mama mă-tii, te fac eu!… Demonstrații, ai? Vasile, să-i dai amendă!… Maximă… pentru tulburarea liniștii publice… Doar nu i-am dat eu autorizație să se ducă la protest!…
Vasile se repezi să scoată carnetul de procese verbale. Cu el în mână însă, nu se mai grăbea să scrie.
– Åžtiți, dom Primar, n-am competență… de-asta… te-ritorială. Ä‚sta a protestat la oraș, deci pe raza altei localități…. Dar, continuă repede, și el uimit cât de repede găsise o soluție, dacă ar ieși acum în fața primăriei și ar protesta….Fără auto-rizație… Ce să conteste? N-are nici măcar drept la obiecți-uni…. Înțelegeți?
Primarul înțelese repede. Îl scoaseră pe Gheorghe în fața primăriei.
– Ia strigă, mă, Gheorghe, ce strigai tu în piață acolo!, îi ordonă.
– Jos Băsescu…. Jos guvernu…, bâigui Gheorghe, abia acum speriat. Îi rămăseseră în minte numai cuvintele cu amenda și obiecțiunile.
– Ce-i asta, mă, îți bați joc de noi ?! Ai rămas fără glas? Strigă tare, așa cum fac ăia acolo!
Åži începu să strige chiar el, cu vocea lui groasă, ba chiar îi făcu semn și șefului de post să participe. Vasile îl urmă oarecum mirat, dar bucuros că putea să-și verse și el nemulțumirea pe ăia care îi tăiaseră salariul și norma de hrană.
Strigătele lor atraseră și oamenii din primărie, ba chiar și pe cei din comună, cu toții surprinși de inițiativa primarului pe care-l știau ca fiind de-al puterii. În scurt timp blocară strada și oamenii din mașini se alăturară și ei.
Când primarul înțelese că participă la o manifestație împotriva propriului partid, ba mai mult, că o provocase chiar, se furișă speriat în primărie urmat ca o umbră de șeful de post.
– Ce naiba facem, Vasile, ce naiba facem ? O să ne dea ăștia afară pe-amundoi…. Deși, dacă stau bine și mă gîndesc, numai tu ești vinovat !…Tu ai avut ideea să-l scoatem p-ăla afară…
Vasile privi o vreme tâmp la primar. Înțelese apoi că acesta era în stare să dea vina numai pe el.
– Åžtiți ce, dom’ Primar, eu trebuie să dau amendă la ăștia care protestează fără autorizație, ca să n-am belele… Dar, mai întâi, trebuie să încep cu dumneavoastră… Åži știți ce? Amendă maximă… fără obiecțiuni!
