Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Jandarmii vrânceni, ajutaţi de cei din Ploieşti


Jandarmii vrânceni vor asigura astăzi, măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia manifestărilor dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aceștia vor fi sprijiniți de colegii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești. „Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea va sigura măsurile de ordine publică, la eveniment fiind așteptate o serie de personalități  din partea Guvernului României, Parlamentului, dar și din Administrația centrală și locală, precum și un public numeros. Efectivele de jandarmi angrenate în asigurarea acestei misiuni vor fi suficiente pentru buna desfășurare a acestor manifestări. În sprijinul jandarmilor vrânceni vor veni și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi”, spune plutonierul adjutant Adrian Costescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vrancea.
Totodată, jandarmii fac apel la cetățenii județului Vrancea să înțeleagă însemnătatea acestui eveniment și să aibă un comportament civilizat pentru a preîntâmpina orice tulburare a ordinii și siguranței publice.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?