Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

USL constată o nouă încălcare a Constituţiei, din partea lui Băsescu


Uniunea Social Liberală constată, „cu dezamăgire”, faptul că președintele României, Traian Băsescu, „continuă să acționeze împotriva prevederilor constituționale, ca urmare a organizării în data de vineri, 20 ianuarie 2012, a unei întâlniri de partid la sediul Președenției”.
Într-un comunicat de presă, USL atrage atenția că organizarea unei întâlniri între secretarul general al PPE și lideri ai PDL la Palatul Cotroceni „este o nouă acțiune care contravine Articolului 84 din Constituție, ale cărui prevederi au ajuns să fie respectate de președintele României doar în mod facultativ”. USL remarcă „situația nefirească de a utiliza resursele publice pentru întâlniri politice, în mod neconform cu atribuțiile constituționale ale președintelui, care interzic acestuia atât să fie membru de partid, dar îl obligă să își exercite rolul «mediator»”.
USL consideră că, „dincolo de acțiunile în afara Constituției, președintele României săvârșește un nou act de sfidare a opiniei publice”. „Astfel, domnul Traian Bă-sescu nu a găsit timp, pe parcursul unei săptămâni, pentru a transmite un mesaj oamenilor care au protestat și continuă să protesteze în aceste zile, dar își găsește timp pentru a discuta despre un eveniment politic – Congresul PPE – care urmează să aibă loc peste câteva luni”, se mai arată în comunicat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?