Actorul american Leonardo DiCaprio, de trei ori nominalizat la premiile Oscar, a declarat într-un interviu recent că nu se simte motivat de distincțiile cinematografice decernate la Hollywood.
Starul a spus că nu se gândește niciodată la premiile pe care ar putea să le câștige atunci când semnează contractul pentru un nou film și preferă să se gândească la oamenii cu care va colabora în timpul filmărilor. „Nu cred că m-am așteptat vreodată să câștig un Oscar, acesta este adevărul. Nu aceasta este motivația mea atunci când fac acele roluri. Sunt însă motivat de ideea de a lucra cu oameni minunați și de a crea un rol de care să fiu mândru”, a spus starul american.
Actorul în vârstă de 37 de ani spune că este fericit atunci când oamenii vorbesc despre filmele în care a jucat, dar a învățat totodată faptul că nu toate filmele sale sunt apreciate de public. „Am învățat din experiențele mele că în această industrie nu există nicio modalitate de a controla opiniile spectatorilor despre prestația ta într-un film. Te duci acolo, îți promovezi filmul și speri că oamenilor le va plăcea ceea ce ai făcut în acel film”, a adăugat DiCaprio.