Înconjurat de mulțimi, zgomote și situații conflictuale, fiecare, de la adolescent până la adult, încearcă să-și găsească armonia prin forța cuvintelor. Un sentiment confirmat de replica unei mari persona-lități sau un principiu sădit în minte de o vorbă frumoasă a unui prieten transformă complet perspectiva asupra lumii întregi. Aceste citate inteligente, din surse diverse, ne pot scăpa de mustrări de conștiință, pot legaliza prin întorsătura frazei un viciu sau pur și simplu, pot alunga norii de pe cer, lăsând soarele să năvălească și pe bulevardul vieții noastre.
Nevoia acută de a parafraza
Fie că e vorba de un status de Facebook sau de o replică amuzantă din cadrul unei conversații, citatele se strecoară oriunde, oricum, în orice context, întotdeauna existând câte cineva care să ne aducă aminte de înțelepciunea universală. În clasa a XI-a, ca urmare a influenței orelor de latină, e la modă să îl aduci pe Cicero în față, ca semn de noblețe și autoritate. Cicero a spus, Cicero a afirmat, Cicero credea cu tărie că… Unii, cu o memorie mai slabă, dar cu o măiestrie de acrobați, jonglează cu replici culese din surse necunoscute, dar pentru a nu fi puși în situația jenantă de a-și trăda neștiința, se salvează cu semnătura lui Cicero căci doar… nu-i așa? Orice adevăr a fost spus de Cicero, nimic nescăpându-i acestui latin abil.
Mai grav este când apare tendința de a modela situațiile de viață după citate. Uitând să reacționeze original, în conformitate cu propria persoană, unii preferă să deruleze repede în minte citatele cunoscute și dacă unul se potrivește în acele circumstanțe, îl aplică fără întârziere. Nu e nimic nou de acum ca, atunci când o adolescentă comite o greșeală de neiertat, împotriva moralei sau a bunului-simț, să spună cu o falsă pudoare: „Eeeh, fetele bune ajung în Rai, dar fetele rele ajung unde vor ele.”
Până la urmă, sunt utile aceste frânturi de înțelepciune, adunate de la oameni mari sau/și dragi, însă e amuzant și îngrijorător totodată când lăsăm cuvintele să ne conducă, uitându-ne propria identitate. Până la urmă, cu puțin efort, putem la rândul nostru să fim citați și atunci satisfacția e și mai mare, incomparabilă cu aceea de a cita noi pe cineva.
Cristina Stancu
Colegiul Național Unirea
