Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Profesorii ar putea completa mai puţine rapoarte


Cadrele didactice din județ pot contribui la diminuarea volumului de muncă, răspunzând întrebărilor dintr-un chestionar. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a demarat o consultare publică în rândul cadrelor didactice, ce are ca obiectiv eliminarea documentelor, a căror elaborare sau completare duce la supraîncărcarea muncii de zi cu zi a dascălilor. Cei intereseați pot răspunde la întrebările din chestionar până duminică, 15 ianuarie.
„Tu faci lista scurtă!” este denumirea chestionarului, prin care MECTS intenționează să elimine din îndatoririle dascălilor tot ceea ce este inutil. De asemenea, prin intermediul aceluiași chestionar, reprezentanții MECTS vor să afle și ceea ce este interesant în activitatea de la catedră. Chestionarul a fost postat pe site-ul Ministerului, unde apare și lista do-cumentelor pe care, potrivit legislației în vigoare, MECTS și ARACIP le solicită cadrelor didactice. Cei de la Minister cer dascălilor să răspundă la întrebări cu onestitate și să spună cât de util sau inutil pentru, în acti-vitatea zilnică, este fiecare document cerut. „Tot ce este inutil trebuie să dispară! Dar ceea ce convenim, în urma acestei consultări, ca fiind util pentru îmbunătățirea activității de zi cu zi la clasă, va trebui să fie interiorizat de fiecare dascăl și tratat cu responsabilitate”, atrag atenția reprezentanții Ministerului Educației. Pentru a răspunde întrebărilor din chestionar, profesorii sunt invitați să acceseze site-ul www.edu.ro, secțiunea Informare Publică.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?