Ediția: Luni 24 februarie 2025 Nr. 6821
Ediția: Luni 24 februarie 2025 Nr. 6821

Scade numărul firmelor vrâncene


Cel puțin zece patroni din județ au intrat lunar în fa-liment pe parcursul anului 2011, arată o situație a Oficiului Registrului Comerțului. În total, 123 de firme din Vrancea au fost declarate falimentare după ce nu au mai avut bani pentru plătit datoriile către stat și creditorii privați. Cele mai multe firme au fost declarate falimentare în luna martie, când au fost constatate 22 de cazuri, și noiembrie, când au fost constatate 16 cazuri. Nici la înmatriculări situația nu este mai roză. Situația economică dificilă și lipsa unor măsuri de stimulare din partea guvernului îi determină pe vrânceni să fie reticenți în demararea unor noi afaceri. O situație a ONRC arată că, până la sfârșitul lunii noiembrie 2011, au fost înregistrate 1.577 de înmatriculări, față de 1.778 în perioada similară a anului trecut. Cele mai multe înmatriculări au fost pentru persoane fi-zice autorizate, 689, și întreprinderi individuale, 257. În ceea ce privește SRL-urile, în perioada ianuarie-noiembrie 2011 au fost înregistrate 618 societăți, comparativ cu 494 în perioada similară a anului trecut. În Vrancea sunt înregistrați 11.463 de comercianți activi, din care 4.706 persoane fizice autorizate și 6.757 SRL-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?