Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Adăpostul de noapte este supraaglomerat


Adăpostul de noapte din Focșani a devenit neîncăpător, zeci de oameni ai  străzii solicitând, în ultima perioadă, găzduire aici. Potrivit Rodicăi Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea, în momentul de față, în adăpost sunt cazate 31 de persoane, deși capacitatea centrului este de 20 de locuri. „Am avut ani în care a trebuit să asigurăm cazarea a chiar mai multor oameni decât cei 31 pe care îi avem acum, însă niciodată pe o vreme ca aceasta, când nu este ger. În orice caz, dacă în aceste condiții vin atât de mulți, ne așteptăm ca în perioada geroasă să vină și mai mulți. I-am pregătit deja și pe actualii beneficiari, i-am rugat să fie solidari, să înțeleagă situația. Avem 11 care dorm pe holuri, pe saltele, am folosit tot spațiul, dorm sub scara de acces, lângă ușa de acces, chiar și în baie… Problema este că vin oameni cu boli cronice, cu incontinență, avem persoane nedeplasabile, oameni trecuți de 80 de ani, oameni care au pierdut noțiunea de a se spăla, de a se îngriji, refuză pur și simplu să facă asta… Oricum, chiar dacă spațiul este foarte limitat, dorim să le organizăm masa de Crăciun așa cum cere tradiția”, a declarat Rodica Davidean.
Ea a precizat că oamenii din Adăpost vor avea asigurate, în toate cele trei zile ale Sărbătorii Nașterii Domnului, câte două mese tradiționale pe zi, prânzul și cina. „Dacă nu vom avea spațiul fizic necesar să îi punem pe toți la masă, le vom asigura pachete cu cârnat, caltaboș, sarmale, fructe, sucuri, dulciuri, tot ce trebuie pentru a simți și ei zilele de sărbătoare. Totodată, de Crăciun nu vor mai avea obligația de a părăsi Adăpostul. Le-am dus și un televizor și își vor organiza timpul așa cum vor dori”, a subliniat Rodica Davidean.
În prezent, cei 31 de oameni ai străzii au obținut acordul să aibă acces în Adăpost începând cu orele 17.00. Cu toate că nu este încă ger, ei și-au justificat cererea motivând că se întunecă repede și nu doresc să stea pe străzi după lăsarea întunericului. „Tot ce le solicităm este să înțeleagă să respecte regulamentul. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, aduc în centru animale, își fac unul altuia șicane, își fură din lucruri, își ascund unul altuia obiecte, iar cele mai multe scandaluri se iscă pe fondul consumului de alcool. Deși știu bine că nu au voie să vină băuți în Adăpost și nici să introducă băuturi alcoolice aici, nu respectă această interdicție. Marea problemă a Adăpostului este consumul de alcool”, a susținut Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?