Protejarea infrastructurii locale de actele de vandalism și menținerea șanțurilor și rigolelor necolmatate au fost principalele probleme ridicate de primarul Åtefan Moscu și consilierii locali, la capitolul diverse, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local. Primarul Åtefan Moscu a atras atenția că de modul cum înțeleg oamenii că trebuie să mențină șanțurile și rigolele necolmatate depinde dacă localitatea va fi inundată sau nu, în cazul unor precipitații abundente. „Există riscul ca localitatea Cîrligele să fie inundată de fiecare dată cînd va ploua mai abundent, dacă nu vom menține șanțurile și rigolele curate. De aceea, atrag atenția că fiecare locuitor al comunei are datoria de a menține șanțurile necolmatate. Degeaba am modernizat infrastructura și am construit 15 kilometri de șanțuri betonate dacă nu le menținem curate, iar localitatea este inundată la fiecare ploaie”, a spus primarul Åtefan Moscu.
Acesta a dat și exemple de locuitori care în mod voit au blocat șanțurile cu balast pentru a avea acces mai ușor în curți, cu mașinile și cu căruțile. „Acei oameni nu înțeleg că gestul lor poate duce la inudarea mai multor zone și gospodării, chiar la distrugerea unor porțiuni de drumuri și chiar culturi”, a afirmat primarul Åtefan Moscu. Acesta le-a spus aleșilor locali să le reamintească oamenilor că în anii trecuți, comuna Cîrligele a fost inundată de mai multe ori. De asemenea, Moscu a ținut să precizeze că nu va fi tolerat niciun act de vandalism care ar putea avea loc în special în locurile publice din comună.