Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

USL sprijină bugetul pe 2012 al României, nu al Guvernului Boc


Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, de la tribuna Parlamentului, că USL a decis să susțină bugetul pe 2012, dar cu mențiunea că acesta trebuie să cuprindă și cele zece măsuri de creștere economică și de limitare a cheltuielilor propuse de Uniunea Social Liberală (USL). ‘’Ţinând cont de situația internă și externă USL a hotărât să sprijine bugetul pe 2012 al României, nu al Guvernului Boc, în măsura în care acest buget ar cuprinde cele zece măsuri de creștere și relansare economică și de limitare a cheltuielilor inutile și cu caracter politic din proiectul care ne-a fost prezentat’’, a precizat liderul PSD.
El a spus, referin-  du-se la indexarea pensiilor în 2012, că a luat foarte în serios „declarația unui om serios cum este fostul coleg Marian Sârbu, care ne-a asigurat că în 2012 pensiile vor fi in-  dexate”. Copreședintele USL a reamintit că în 2008 preșe-dintele PDL vorbea despre faptul că legea privind dublarea salariilor profesorilor trebuie aplicată neapărat și cine nu o aplică va răspunde penal în fața legii: ‘’Mă aștept ca dl Boc să răspundă penal la un moment dat pentru aceste lucruri’’, a spus Ponta.
El a reamintit că în 2009 președintele Băsescu a spus că nu trebuie să avem un acord cu FMI. ‘’În 2010 am aflat că am ieșit din criză de la Traian Băsescu și Emil Boc și în 2011 am aflat că toți bugetarii își vor recupera salariile și vom aplica legea fraudată de d-na Roberta Anastase când, ca în minunea biblică, a înmulțit pâinile și peștii până au ajuns 170 de votanți. Dacă toate lucrurile acestea s-au întâmplat e greu de explicat de ce bugetul pe 2012 este unul care condamnă România la sărăcie și care reflectă o decizie politică fundamentală: dăm bani publici pentru ceea ce este important într-o țară europeană, adică educație, sănătate, siguranța cetățeanului, sau folosim banii publici pentru campania electorală a PDL, a UDMR și a partidului domnilor și doamnelor cu onoarea nepătată’’? a adăugat Ponta.
Liderul PSD a criticat bugetul Guvernului Boc despre care a spus că reprezintă bani de campanie și bani pentru firmele democrat libe-ralilor, bani pentru primarii cercetați de DNA. ‘’Fondul de rezervă al primului ministru nu trebuie să mai fie pușculița de partid sau modul în care primul ministru plătește mită unor primari și unor aleși locali pentru a-și părăsi partidul și a trece la partidul ‘oamenilor de onoare’. Fondul de rezervă al primului ministru se folosește doar pentru situații de urgență și în această perioadă garantarea către opinia publică a faptului că banii publici nu sunt folosiți ca mită electorală (…) și sunt folosiți într-adevăr pentru situații de urgență’’, a spus Victor Ponta.
Liderul PSD a subliniat că în cazul în care cele zece amendamente fundamentele ale USL vor fi adoptate, atunci USL va vota bugetul pe 2012.
‘’Dacă amendamentele USL vor fi votate, atunci votul nostru va fi favorabil pentru bugetul pe 2012. Sunt oarecum de acord cu dl. Emil Boc. De altfel și domnia sa și eu am privit la televizor lucrările CE când a spus că sunt necesare măsuri în Europa, că politicienii populiști care au creat deficite uriașe, cum ar fi de 7,3% în România, e timpul să meargă la muzeul po-puliștilor și demagogiei. Sunt convins că acolo dl. Boc va avea o statuie mică, dar în față’’, a adăugat președintele PSD, Victor Ponta.

„Parlamentarii puterii primesc 100.000 de Euro pentru a vota bugetul”

Președintele PSD, Victor Ponta, a anunțat, luni, că USL va face plângere penală împotriva premierului Emil Boc pentru dare de mită, iar împotriva parlamentarilor puterii, pentru luare de mită, având în vedere faptul că aceștia vor primi 100.000 de Euro pentru a vota bugetul pe 2012. „Vom urmări și amendamentele, dacă există, la buget, dacă nu – Hotărârile de Guvern emise ulterior de către Emil Boc din fondul de rezervă și vom depune plângere penală pentru luare de mită și dare de mită împo-triva tuturor plarlamenta-rilor care își vând votul la buget pentru cei o sută de mii de Euro. Åžtiți că fiecare parlamentar al puterii va primi o sută de mii de Euro dacă votează bugetul?”, a spus Ponta.
El a precizat că USL va face plângere penală împotriva premierului Emil Boc pentru dare de mită și parlamentarilor puterii, pentru luare de mită. „Noi o să le facem plângeri penale lui Emil Boc pentru dare de mită și parlamentarilor pentru luare de mită și imediat ce justiția va redeveni liberă, după ce se ridică controlul președintelui asupra judecătorilor, acești oameni trebuie să răspundă penal”, a spus Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?