Toți păncenii sunt invitați la teatru, mâine seară, începând cu orele 19.00. Casa de Cultură din localitate va găzdui reprezentația actorilor de la Teatrul „Notarra” din București, Marius Bodochi și Dan Tudor. Aceștia vor juca în piesa „Taxi Blues”, după un text de Ana Maria Bamberger.
Cele două personaje ale piesei sunt interpretate de actorii Marius Bodochi și Dan Tudor, cel din urmă fiind și regizorul spectacolului.
Evenimentul cultural este organizat de reprezentanții Primăriei Panciu, în colaborare cu reprezentanții Casei de Cultură din Panciu.