Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Olteanu ar putea scăpa de acuzaţia de viol


Fiul fostului viceprimar pedelist din Urechești, Adi Vasile Olteanu, ar putea scăpa cu o pedeapsă mai mică, în dosarul în care este judecat pentru viol. Asta dacă cererea de schimbare a încadrării juridice va fi acceptată de judecător. 
La termenul de săptămâna aceasta, instanța a decis amânarea judecății „pentru data de 11.01.2012, în vederea audierii martorilor propuși în apărare de inculpat și pentru când va fi pusă în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este cer-cetat inculpatul”. Astfel, acuzațiile de viol s-ar putea transforma în acuzații de întreținere a unui act sexual cu o minoră, pentru care pedeapsa este mai mică.
Olteanu este acuzat că a violat o minoră în cea de-a doua seară de Crăciun, în anul 2010. Fata, care avea 16 ani, a povestit familiei și anchetatorilor ceea ce i se întâmplase la două zile de la viol.
Adolescenta a susținut că în noaptea respectivă a fost batjocorită de patru ori, iar la final a fost amenințată cu un cuțit să nu spună nimic despre ceea ce i s-a întâmplat. A scăpat din mâinile violatorului abia dimineața.
De asemenea, anchetatorilor fata le-a mai spus că după ce a fost obligată de Vasile Adi să întrețină relații sexuale cu el, a reușit să plece din casă. Nu a apucat să ajungă prea departe deoarece bărbatul, cu 19 ani mai mare, a fugit după ea și a adus-o înapoi. Între timp, Olteanu a fost arestat preventiv și trimis în judecată și într-un alt dosar, după ce a făcut scandal și l-a lovit pe tatăl său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?