Actuala guvernare mai pune încă un bir în cârca cetățenilor, și așa cocoșați de dări. De la începutul anului viitor, va intra în vigoare coplata în sistemul de sănătate. Noua lege va anula conceptul de sistem de sănătate gratuit.
Vrâncenii vor fi nevoiți să plătească o serie de servicii medicale, de la începutul anului viitor, care până acum erau gratuite. Teoretic erau gratuite, căci de multe ori bolnavii trebuiau să-și aducă de acasă medicamentele sau materialele sanitare recomandate de medici. Astfel, bolnavii vor scoate bani din buzunar când vor merge la medicul de familie, la medicul specialist sau dacă vor trebui să se interneze în vreun spital pentru a se trata de diverse afecțiuni.
În schimbul banilor plătiți, cotizanții vor primi un tichet moderator pentru sănătate, cu care se face dovada realizării actului medical și a plății acestuia. Valoarea tichetului nu trebuie să depășească 600 de lei pe an.
Legea coplății în sistemul medical a fost adoptată de Camera Deputatilor zilele trecute și va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2012. Practic, după ce această lege va intra în vigoare, toți vrâncenii, asigurați sau neasigurați, vor trebui să plătească suplimentar pentru fiecare serviciu medical de care vor avea nevoie la un moment dat.
Președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihai Copaci, este de părere că prin sistemul de coplată, se va ajunge la o finanțare mai bună a sistemului medical. În opinia sa, va crește gradul de satisfacție atât al pacienților cât și al cadrelor medicale (sâc!). „Coplata este o modalitate de finanțare a sistemului me-dical. Cu siguranță acest sistem va duce la dispariția acelor plăți informale către medici, iar finanțarea se va face în alt mod. Pacienții trebuie să fie informați în legătură cu acel pachet minimal de servicii de care beneficiază, și ce trebuie să plătească. Cred că această lege va duce la creșterea calității serviciilor medicale și la creșterea gradului de satisfacție”, susține Mihai Copaci.
De o cu totul altă părere sunt medicii, care afirmă că sistemul de coplată va scădea adresabilitatea pacienților către medicii de familie și cei specialiști, iar ambulanța și urgențele vor fi suprasolicitate. „Acest sistem va scădea numărul vizitelor pacienților la cabinetele medicilor. Ei abia vin acum, când e gratuit, dar când vor trebui să plătească cinci lei pentru fiecare vizită… Automat, acest lucru va duce la suprasolicitarea ambulanței și a urgențelor, pentru că acolo serviciile sunt gratuite”, este de părere medicul Nicoleta Lambrino.
Vrâncenii se declară revoltați de introducerea sistemului de coplată. „Äștia de la guvernare nu știu ce să mai scoată ca să ne omoare. Ba vor să introducă asigurările private, ba coplata. Normal este să primesc asistență medicală gratuiă, atâta timp cât plătesc contribuția la sănătate de zeci de ani. Din salariu mi-au luat pentru sănătate, din pensie îmi iau pentru sănătate și eu ce primesc în schimb? Caut ca nebunul prin farmacii ca să iau medicamente compensate, trebuie să mă programez cu trei luni înainte pentru analize medicale gratuite și tot așa. Acum, ăștia vor să mai plătesc încă o dată pentru ceva care mi se cuvine gratuit. Ne omoară cu zile!”, susține, revoltat, un pensionar din Focșani.
Cine nu plătește
Există și categorii de persoane care nu vor trebui să plătească serviciile medicale. Acestea sunt persoanele cu afecțiuni, incluse în programele naționale de sănătate, pacienții care beneficiază de servicii acordate în situațiile de urgență medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului: urgențe chirurgicale, respectiv accidente rutiere, casnice, de muncă, plăgi prin tăiere, împușcare, înțepare, apendicite acute, pancreatită acută, colecistită acută, fracturi, etc. și urgențe medicale, respectiv infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, come, colică biliară, renală, și dacă pacientul se internează în spital prin UPU, CPU sau Camera de Gardă, bolnavii cu afecțiuni endemo-epidemice: boli infecțioase acute până la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile, până la negativare. Nici pentru naștere nu se încasează coplata sau pensionarilor cu un venit de sub 700 lei pe lună, copiilor până la vârsta de 18 ani, tine-rilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri și bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă.