Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Două lifturi noi vor fi montate la Spitalul Judeţean


Pacienții și angajații Spitalului Județean de Urgență din Focșani vor putea folosi, în scurt timp, două lifturi noi pentru a urca la etaje sau a coborâ.
Ieri, câțiva muncitori demontau vechile lifturi, urmând ca săptămâna viitoare să le pună în locul lor pe cele noi.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Focșani, medicul Nicolae Moise, ne-a declarat că valoarea acestei investiții se ridică la 360.000 lei.
Noile lifturi sunt de ultimă generație și vor susține maximum 13 persoane, adică o greutate de o mie de kilograme. Acestea vor avea în dotare sistem de alarmă și telefon.
Reamintim că în luna august, cablul unuia dintre lifturile vechi s-a scurtcircuitat și a ars mocnit. Fumul gros, care a ajuns de la parter până la ultimul etaj, a invadat în special casa scării și a băgat spaimă printre pacienți și angajați. Prin urmare, conducerea spitalului a decis să înlocuiască două dintre lifturi. Este vorba de două ascensoare vechi de 30 de ani, amplasate în pavilionul central al Spitalului Județean de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?