Bărbatul de 73 de ani, din Odobești, care a încercat să abuzeze sexual de una dintre vecinile sale, chiar pe marginea străzii, a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol și amenințare. Prin urmare, Vasilică D. a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Totodată, el a fost obligat la plata sumei 5.088 de lei, drept despăgubiri. Banii vor trebui dați vecinei sale, pe care ar fi vrut să o iubească forțat.
În rechizitoriul întocmit pe numele lui Vasi-lică D., se arată că în seara zilei de 11 iulie 2010, în jurul orei 21.00, acesta s-a întâlnit pe stradă cu una dintre vecinele sale. A trântit-o pe femeie la pământ și a încercat să abuzeze sexual de ea. Vecina nu s-a lăsat prinsă în „strânsoarea amorului forțat”. S-a zbătut și a reușit să scape din mâinile bătrânului iubăreț. Victima a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale.