Contravaloarea transporturilor intraspita-licești cu autosanitarele ar trebui plătită de spitale, consideră reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. Conducerea SAJ se va întâlni cu managerii celor cinci spitale din județ la sediul Direcției de Sănătate Publică, astăzi, la ora 12.00, pentru a discuta pe această temă. „Unii pacienți internați în spital au fost transportați de ambulanță, iar serviciile au fost decontate de CAS, contrar ordinului Ministerului Sănătății 52 din 2010, am luat decizia ca împreună cu DSP, să organizăm o ședință cu ma-nagerii și directorii medicali ai spitalelor”, a declarat managerul SAJ, medicul Mircea Stoenoiu.
Tot pe această temă, la finele săptămânii trecute, Stoenoiu s-a întâlnit cu medicii șefi de secție din cadrul Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Practic, conducerea SAJ vrea ca orice transport intraspitalicesc, exceptând urgențele și pacienții ajunși în camerele de gardă, să fie decontat de spitale.
Datoriile spitalelor către SAJ Vrancea, aferente anului 2010, depășesc un milion de lei, cu tot cu penalități de întârziere.