Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Frank Sinatra a jucat într-un film pornografic, turnat în 1934


Frank Sinatra a jucat într-un film pornografic, a dezvăluit biograful Darwin Porter, care afirmă că celebrul cântăreț american a făcut acea înregistrare în tinerețe, la vârsta de 19 ani, întrucât avea mare nevoie de bani. Darwin Porter, autorul biografiei „Frank Sinatra: The Boudoir Singer”, a declarat că Frank Sinatra a jucat într-un film porno, intitulat „The Masked Bandit”, turnat în 1934. Potri-vit biografului american, Sinatra a fost plătit cu 100 de dolari pentru rolul din acel film, iar cântărețul, devenit ulterior celebru, a luat apoi toate măsurile pentru a se asigura că pelicula nu va fi niciodată proiectată în public. „Multe dintre vedete acceptă să joace într-un film porno atunci când se află la început de carieră și au dificultăți financiare. Multe dintre staruri au această «perioadă întunecată» în cariera lor”, a spus Darwin Porter.
Potrivit aceluiași biograf, Sinatra l-a obligat pe bunul său prieten Sammy Davis Jr. să șteargă o copie a filmului pe care acesta o cumpărase și a fost extrem de supărat atunci când actorul britanic Peter Lawford a organizat o proiecție specială a filmului, la care au asistat prieteni ai cântărețului. Sinatra și-ar fi „sunat prietenii din Mafie” pentru se a asigura că acel film nu va mai fi niciodată văzut de cineva, după ce câțiva câțiva cineaști de la Hollywood au dorit să folosească pasaje din înregistrare pentru a le include într-un documentar despre vedete care au apărut în producții pornografice înainte de a deveni celebre.
Frank Sinatra a murit în 1998, în urma unui atac de cord, la Los Angeles. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?