Ediția: Joi 16 ianuarie 2025 Nr. 6794
Ediția: Joi 16 ianuarie 2025 Nr. 6794

American Music Awards 2011: Care sunt câştigătorii galei


Starul muzicii country Taylor Swift a fost marea câștigătoare a galei American Music Awards 2011, obținând, duminică seară, trei trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun artist al anului. La majoritatea categoriilor de premii, Swift a concurat cu senzația muzicii britanice Adele, care a câștigat, de asemenea, trei trofee, pentru cea mai bună artistă pop, cel mai bun album („21”) și cel mai bun artist contemporan. Însă Adele, care conducea în topul nominalizărilor, cu patru categorii, a ratat premiul pentru artistul anului, în fața lui Swift, care a părut chiar surprinsă de această victorie. „Este unul dintre cele mai nebunești lucruri care mi s-au întâmplat vreodată”, a spus Swift. „Habar n-am ce trebuie să spun. Nu credeam că se va întâmpla”, a adăugat aceasta.
În afară de pre-miul pentru artistul anului, Swift a mai obținut premiul pentru cântăreața country preferată, pentru al doilea an consecutiv, dar și pe cel pentru cel mai bun album country – „Speak Now”. Adele, care se recuperează după o operație la corzile vocale, nu a fost prezentă la ceremonie.
Nicki Minaj, care a deschis ceremonia cu hitul ei „Super Bass”, a fost o altă mare câștigătoare a serii, în categoriile dedicate muzicii rap: artistul preferat și cel mai bun album – „Pink Friday”.
În categoriile dedicate muzicii country, celelalte premii importante le-au revenit lui Blake Shelton (cel mai bun cântăreț) și Lady Antebellum (cel mai bun grup). Maroon 5 a câștigat premiul pentru cel mai bun grup pop/rock, în timp ce Bruno Mars a câștigat premiul pentru cel mai bun cântăreț pop. La categoriile dedicate stilului R&B, Rihanna a primit premiul pentru cel mai bun album („Loud”), la care concura și fostul ei iubit Chris Brown. De asemenea, Usher a fost numit cântărețul R&B preferat, iar categoria fe-minină echivalentă a avut-o pe Beyonce drept câștigătoare.
Foo Fighters a câștigat premiul pentru cea mai bună trupă alternative rock, iar Jennifer Lopez a primit titlul de cea mai bună cântăreață latino. De altfel, Lopez a cântat de două ori în timpul galei American Music Awards, o dată singură și o dată alături de solistul Black Eyed Peas will.i.am. De asemenea, Justin Bieber a cântat piesa sa dedicată sărbătorilor de iarnă „Under the Mistletoe”, iar Enrique Iglesias, „I Like How it Feels”. Au mai cântat în timpul ceremoniei, printre alții, Marc Anthony și Pitbull, dar și LMFAO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?