Mii de focșăneni și-au montat, în ultimii zece ani, centrale de apartament. Multe dintre aceste centrale nu au fost supuse verificărilor sau reviziilor tehnice din doi în doi ani, după expirarea termenului de garanție dat de producător, așa cum ar trebui conform legii. Unii dintre cei care au făcut-o totuși, nu au solicitat intervenția muncitorilor de la firme autorizate de ISCIR, ci au apelat la „meseriași” neauto-rizați. În aceste condiții, centralele de apartament se pot transforma în adevărate bombe.
Efectuarea reviziilor tehnice la centralele de apartament este necesară din doi în doi, după ce expiră perioada de garanție dată de producător. Persoanele care continuă să utilizeze centralele termice de apartament fără verificări realizate de o firmă autorizată ISCIR riscă fie să se intoxice cu monoxid de carbon, fie să ajungă victime ale unor explozii provocate de acumulări de gaz. În cazul centralelor de apartament care au o vechime în utilizare mai mare de 15 ani, specialiștii recomandă verificarea anuală, astfel încât să poată fi prevenite orice fel de accidente sau evenimente neplăcute. „Echipamentele de încălzire individuale fac obiectul unor reglementări legislative, printre care și verificarea tehnică periodică, realizată la un interval de doi ani. Verificarea tehnică periodică se face numai de un specialist autorizat de ISCIR, la solicitarea proprietarului, atunci când acesta consideră necesar, și obligatoriu la maximum doi ani. Conform normelor legale în vigoare, verificarea unei centrale termice este absolut obligatorie, o dată la doi ani, deoarece numai pe baza acestei verificări proprietarul poate be-neficia de reînoirea autorizației de funcționare. Obligati-vitatea și necesitatea verificării periodice trebuie menționate și în scris, în momentul punerii în func-țiune a unei centrale, de către firma care a asigurat montarea ei”, a precizat inginerul Paul Stoian, directorul Conbeta Focșani.
Cele mai multe centrale termice din locuințele focșănenilor au o vechime cuprinsă între patru și zece ani. Unii Focșani, pe care banii nu-i dau afară din casă, habar nu aveau că trebuie efectuate revizii așa de des. „Sinceră să fiu, nu am știut că trebuie efectuate revizii așa de des. Nici măcar nu știu la cine aș putea apela. Am văzut că centrala merge bine, că nu am probleme cu ea, așa că m-am gândit că e suficient să o mențin curată. Åi apoi, dacă mă jumulește de bani meseriașul, de unde să-l plătesc? Eu las centrala cât să nu îngheț în casă… sincer, nu am de unde plăti facturi imense. Dintr-un salariu de 900 de lei, de cadru didactic, ce să achit mai întâi? Abia am făcut rost de bani să o montez, în urmă cu câțiva ani”, a afirmat Eleonora.
Ce recomandă specialiștii
În Focșani există șase so-cietăți care au autorizare ISCIR pentru verificarea tehnică a centralelor termice și încă una în Adjud. Lipsa unei verificări autorizate și corecte a centralelor termice poate duce la evenimente letale, precum intoxicarea cu monoxid de carbon sau explozii provocate de acumulări de gaz. „În situația în care verificările sunt făcute de persone neautorizate, clientul nu primește Autorizație de funcționare și, în consecință, în cazul unui control al companiei de gaz de care aparține, el riscă să fie sancționat. De asemenea, persoanele neautorizate nu au acces la piese de schimb originale și nu pot efectua eventualele reparații decât improvizând”, atenționează Paul Stoian.
Verificările Tehnice sunt solicitate în special în perioada toamnei, moment în care toate firmele de service sunt foarte aglomerate. Specialiștii recomandă ca verificările să fie făcute din timp pentru a evita o așteptare îndelungată a personalului de service. De asemenea, recomandarea către deținătorii de centrale termice este să își verifice autorizația primită la punerea în funcțiune (PIF). Pe acest formular este specificată scadența următoarei verificări. După verificare, deținătorii trebuie să solicite verificarea tehnică periodică (VTP) către firmele autorizate ISCIR care au prestat serviciul.