Deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a solicitat, în plenul Camerei Deputaților, demisiile primului ministru Emil Boc și a ministrului Învățământului Daniel Funeriu ca urmare a „simulacrului” de buget alocat educației în 2012. Dumitrescu a declarat că educația națională este pe cale de a primi un buget și „mai sfrijit, mai pricăjit decât cel din acest an!”. El a precizat că a atras de nenumărate ori atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă nu doar subfinanțarea constantă a acestui domeniu, dar și cel reprezentat de experimentele pe care diverși „neaveniți”, așa cum este și actualul ministru Daniel Funeriu, „un exemplu de incompetență pentru actuala echipă guvernamentală”, le aplică într-un domeniu de care depinde viitorul generației tinere. Dumitrescu a susținut că a discuta despre problemele educației naționale cu actualul titular al portofoliului echivalează cu gestul de „a căra apă cu sita”, motiv pentru care i-a trimis o scrisoare primului ministru Emil Boc, în care a arătat gravele probleme cu care se confruntă învățământul la ora actuală.
„Este suficient să ne aruncăm o privire peste proiecția bugetară aferentă anului 2012 pentru a constata cu ușurință că atât de mult îi interesează pe cei care, din nefericire pentru acest popor, se găsesc, încă, la timona treburilor țării, încât educația națională este pe cale de a primi un buget și mai sfrijit, mai pricăjit decât cel din acest an! Iată, așadar, încă un exemplu de „maximă competență” servit poporului român de actuala putere!”, a afirmat deputatul vrâncean.
Cristian Dumitrescu a arătat că situația disperată din învățământ reiese și din numărul mare de profesorei care preferă să intre în concediu fără plată.
„Numai la nivelul Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, în ultimele două luni, s-au înregistrat 29 de cereri de concediu fără plată din partea cadrelor didactice din județ. Motivația acestor cereri? Una singură: nemaiputându-se descurca cu un salariu mizer de 700 sau 800 de lei, din care aproximativ 200 de lei se duc pe cheltuielile de navetă, aceste cadre didactice, cu a căror pregătire statul a cheltuit bani, intenționează să emigreze pentru a-și căuta locuri de muncă mult mai bine plătite, în orice alt domeniu de activitate!”, a arătat deputatul Dumitrescu. Acesta speră ca măcar în ceasul al treisprezecelea guvernul va reveni asupra simulacrului de buget alocat educației. „Ar trebui să vă retrageți și să nu ne mai chinuiți agățându-vă de niște fotolii mult prea mari pentru măruntele dumneavoastră competențe, prezentându-vă demisiile!”, a încheiat deputatul PSD de Vrancea, Cris-tian Dumitrescu.