Senatorii au respins luni o ordonanță care prevede, printre altele, exceptarea SPP de la plata tarifului „de trecere” pe rețeaua de drumuri naționale din România. Proiectul de lege pentru respingerea Ordonanței 27/2011 privind transporturile rutiere a fost adoptat cu 55 de voturi „pentru”, 52 de voturi „împotrivă” și o abținere, după ce proiectul de adoptare a ordonanței nu a întrunit majoritatea voturilor favorabile ale senatorilor – 55 de voturi „pentru”, 52 de voturi „împotrivă” și trei abțineri. Potrivit expunerii de motive, o astfel de măsură creează premisele pentru reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat prin scăderea costurilor de administrare a tehnicii auto din dotarea Servi-ciului. „În contextul actual de austeritate bugetară, SPP suportă anual surse importante pentru plata tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, cu toate că este un organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale”, arată inițiatorii. Ordonanța urmează să fie dezbătură la Camera Deputaților, care este Cameră decizională.