Åcoala nr.2 din Mărășești se poate mândri cu un laborator de informatică dotat la cele mai înalte standarde. Această unitate de învățământ a fost desemnată câștigătoare în cadrul campaniei naționale „Profi te premiază”, fiind răsplătită cu 15 notebook-uri și un server, dar și echipament WIFI, necesar conectării computerilor în rețea. Obținerea acestui premiu nu ar fi fost posibilă fără implicarea comunității locale, care au sprijinit cu voturi cea mai bună unitate de învățământ din Mărășești. „Suntem bucuroși că am câștigat. Am avut o strategie care a dat roade. Mulțumesc colegilor și locuitorilor din Mărășești, care ne-au votat ca fiind cea mai bună școală din oraș. Fiindcă în ultimii ani școlile nu au mai primit bani pentru dotări, cadoul de la Profi este cu atât mai valoros”, a subliniat profesoara Mirela Lorelai Novetschi, directorul Åcolii nr.2 din Mărășești. Festivitatea de încheiere a campaniei va avea loc săptămâna viitoare, la București.