Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, în colaborare cu AJF Vrancea și la inițiativa vicepreședintelui Asociației, Jan Oltianu organizează ediția a noua a Cupei Fair-play la minifotbal old-boys, întrecere la care pot participa jucători trecuți de vârsta de 35 de ani. Partidele vor avea loc în Sala Sporturilor din Focșani, de obicei la sfârșitul săptămânii, iar la finalul competiției, primele trei echipe vor fi răsplătite cu diplome, cupe și premii în bani. Competiția va debuta la sfârșitul acestei luni. Prima ședință tehnică cu delegații echipelor care vor să participe la turneu este programată joi, la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Focșani, întrunire la care sunt așteptați delegații echipelor interesate. În cadrul ședinței va fi stabilit regulamentul competiției, sistemul de desfășurare, dar și taxa pe care fiecare echipă trebuie să o achite pentru a evolua pe parchetul sălii.