Un elev care ieșea de la cursuri, a fost accidentat aseară, chiar pe trecerea de pietoni, din apropierea Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”. Incidentul s-a produs în jurul orei 18.00. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani ne-au precizat că Ionel F., din Focșani, în timp ce conducea un autotu-rism Opel, nu i-a acordat prioritate de trecere lui Valentin E., din Gugeșți, care se afla pe trecerea de pietoni. Elevul a fost acroșat cu oglinda autoturismului. Băiatul a ajuns la spital pentru investigații medicale. Polițiștii spun că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infrac- țiunii de vătămare corporală din culpă.