Prezentatoarea și producătoarea americană de televiziune Oprah Winfrey a primit un premiu Oscar pentru acțiunile sale umanitare, sâmbătă seară, la Hollywood, la cea de-a treia ediție a galei Governors Awards.
Oprah Winfrey, în vârstă de 57 de ani, a primit Jean Hersholt Humanitarian Award, distincția fiindu-i înmânată de una dintre miile de tinere care au avut acces la educație datorită bursei instituite de realizatoarea TV. Foarte emoționată, „regina” talk-show-urilor a declarat că nu s-a gândit niciodată că ar putea primi un Oscar pentru ceea ce consideră a fi „vocația” sa – acțiunile uma-nitare. Amintindu-și de faptul că provine dintr-o familie săracă, din statul american Mississippi, Oprah a spus pu-blicului: „Nu pot să cred că sunt aici, în fața voastră, în această țară”.
Academia de film americană (The Academy of Motion Picture Arts and Sciences) a decis, în 2009, să mute ceremonia decernării premiilor Oscar onorifice în cadrul unui banchet separat organizat în noiembrie. Pe de altă parte, gala clasică a Oscarurilor are loc în mod tradițional în luna fe-bruarie. Oscarurile onorifice sunt acordate unor personalități pentru „realizări extraordinare în timpul vieții, contribuții excepționale aduse industriei filmului, artelor și științelor sau pentru servicii deosebite aduse Academiei de film ame-ricane”. ¬