Guvernul va reduce anul viitor cota acordată autorităților locale din impozitul pe venit și va sista plățile către bugetul local din impozitul pe pensii, astfel că primarii vor pierde, în an electoral, o sursă sigură de aproape 2 miliarde lei și vor depinde de banii împărțiți de Executiv.
Sumele transferate la bugetul de stat reprezintă în jur de 6% din ve-niturile proprii ale autorităților locale, care s-au ridicat anul trecut la aproximativ 30 de miliarde lei. Veniturile totale ale autorităților locale au fost în 2010 de 50 de mi-liarde de lei, din care 15 miliarde lei sume defalcate din TVA și 5 mi-liarde lei subvenții, adică sume alocate discreționar de Guvern.
În urma acestor decizii, cota lunară defalcată din impozitul pe venit repartizată autorităților locale va fi redusă de Guvern cu 5,5 puncte procentuale, de la 77% la 71,5%, iar încasările din impozitul pe veniturile din pensii vor fi vărsate integral la bugetul de stat.
Conform legii actuale, cota din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat trebuie alocată autorităților locale lunar, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la finele lunii în care a fost încasat impozitul.
Modificările au fost deja pregătite de Guvern sub forma unei ordonanțe de urgență, care modifică Legea finanțelor publice locale și care ar urma să fie aprobată o dată cu proiectul bugetului pentru anul viitor.
Potrivit proiectului de ordonanță, tăierea surselor de venituri pentru autoritățile locale este justificată de Executiv prin faptul că finanțarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile în unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost asigurată până în prezent din bugetele locale, dar că, începând cu anul viitor, finanțarea acestor cheltuieli trebuie asigurată din bugetul de stat, respectiv din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, afectând echilibrul bugetar prin diminuarea veniturilor bugetului de stat.
În prezent, cota de 77% din impozitul pe venit este defalcată către bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit (44%), către bugetul local al județului (12%) și într-un cont distinct, deschis pentru direcția generală a finanțelor publice județene la trezoreria municipiului reședință de județ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor, precum și a bugetului local al județului (21%).
Prin reducerea cotei totale de 77% din impozitul pe venit vor fi diminuate corespunzător și fondurile defalcate pentru comune, orașe și municipii (de la 44% la 40,5%), pentru județe (de la 12% la 11%) și pentru echilibrarea bugetelor locale (de la 21% la 20%).
Ordonanța relevă că bugete locale vor pierde, începând cu anul viitor, circa 835 milioane lei reprezentând cota din impozitul pe veniturile din pensii care nu mai intră în baza de defalcare și un miliard lei prin modificarea cotelor din impozitul pe venit. Același document asigură că suma de un miliard lei va fi acordată din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor cu bunuri și servicii ale unităților de învățământ preuniversitar.
Procedura presupune însă eli-minarea unei surse sigure, impusă prin lege, de venituri pentru autoritățile locale și posibilitatea Guvernului de a distribui suma de un miliard lei doar către unele primării, pe baza anumitor criterii.
Practica ultimilor ani indică faptul că actualul guvern, ca și fostele cabinete, a direcționat către primăriile conduse de membri ai partidului care îl susțin majoritatea fondurilor defalcate din TVA, sursă din care trebuie acoperite anul viitor cheltuielile cu bunurile și serviciile în unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Ordonanța pregătită de Guvern include și un capitol destinat informațiilor privind procesul de consultare la elaborarea actului normativ cu organizațiile neguvernamentale, institute de cercetare și alte organisme implicate, unde Executivul precizează doar că „nu este cazul”.