Localnicii din comuna Vârteșcoiu au fost „zguduiți” ieri, de un cutremur cu o magnitudine de 7 grade, care s-a produs în zona Vrâncioaia. Nu a fost vorba de un cutremur real, ci de unul imaginar, prin care s-a urmărit modul de intervenție al comitetului local pentru situații de urgență, al centrului operativ cu activitate temporară și al formațiunilor de intervenție voluntare pentru limitarea și înlăturarea urmărilor în cazul producerii unui cutremur.
În urma evaluării s-a constatat că exercițiul s-a desfășurat conform planului, autoritățile locale fiind în măsură să ia cele mai bune decizii și să intervină în cazul producerii unor astfel de evenimente.
De asemenea, în contextul desfășurării campaniei naționale de informare preventivă „O casă sigură – o viață în plus”, s-au împărțit fluturași ce cuprind reguli de comportament pe timpul și după producerea unui cutremur și măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor.