Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Savanţii francezi au redat tinereţea unor celule de 100 de ani


Cercetătorii francezi au reușit să redea tinerețea unor celule prelevate de la persoane în vârstă de peste 100 de ani, reprogramându-le la stadiul de celule sușă, demonstrând astfel că procesul de îmbătrânire este reversibil. Aceste cercetări despre posibilitatea de a șterge urmele lăsate de îmbătrânirea celulor, publicate în revista specializată Genes & Development, marchează o nouă etapă pentru medicina regenerativă de corectare a unei patologii, a declarat Jean-Marc Lemaitre de la Institut de Génomique Fonctionnelle (INSERM/ CNRS/ Université de Montpellier), coordonatorul studiului. Studiul a contribuit la o altă realizare importantă: o mai bună înțelegere a procesului de îmbătrânire și corecția aspectelor sale patologice, afirmă savanții de la INSERM. Celulele bătrâne au fost reprogramate in vitro în celule sușă pluripotente induse iPSC (Induced pluripotent stem cells), care și-au regăsit astfel tinerețea și caracte-risticile unor celule sușă embrionare (hESC). Ele pot să se diferențieze din nou în celule de toate tipurile (neuroni, celule cardiace, epiteliale, hepa-tice…) după cura de „întinerire” realizată de savanții francezi.
Din 2007, oamenii de știință au arătat că pot să reprogrameze celule adulte umane în celule sușă pluripotente (iPSC), ale căror proprietăți sunt similare celor ale celulelor sușă embrionare. Această reprogramare pornind de la celule adulte evită criticile referitoare la folosirea celulelor sușă embrionare. Însă până la reușita cercetătorilor francezi, reprogramarea celulelor adulte se lovea de o limită, senescența, punctul ultim al îmbătrânirii celulare. Echipa de savanți coordonată de Jean-Marc Lemaitre a reușit să depășească această limită. Cercetătorii au multiplicat mai întâi celulele epiteliale (fibroblaste) de la un donator în vârstă de 74 de ani pentru a ajunge la senescență, caracterizată prin încetarea procesului de înmulțire a celulelor. Cercetătorii au realizat apoi o reprogramare in vitro a acestor celule. Deoarece acest proces nu era posibil prin prepararea clasică pe bază de patru factori genetici (OCT4, SOX2, C MYC și KLF4), ei au adăugat alți doi (NANOG și LIN28).
Cu ajutorul acestui nou „cocktail” de șase ingrediente, celulele senescente reprogramate și-au redobândit caracteristicile celulelor sușă pluripotente de tip embrionar, fără să păstreze nicio urmă a îmbătrânirii lor anterioare. „Markerii vârstei celulelor au fost șterși, iar celulele sușă iPSC pe care le-am obținut pot să producă celule funcționale, de toate tipurile, cu o capacitate de înmulțire și o longevitate crescute”, a declarat Jean-Marc Lemaitre. Cercetătorii au testat apoi „cocktailul” lor pe celule mai bătrâne, în vârstă de 92 de ani, 94 de ani, 96 de ani și 101 ani, același succes fiind obținut de fiecare dată, inclusiv în cazul celulelor centenare. „Vârsta celulelor nu este cu siguranță o barieră pentru reprogramare”, a concluzionat expertul francez.
Acest studiu deschide calea pentru folosirea celulelor reprogramate iPS ca o sursă ideală de celule adulte tolerate de sistemul imunitar, pentru repararea organelor sau a țesuturilor vătămate la pacienții în vârstă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?