Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Au început lucrările la ultimul contract din proiectul Vranceaqua


Muncitorii de la Hidroconstrucția au început, ieri, lucrările la ultimul contract din cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din Vrancea – „Vranceaqua”. Este vorba de contractul „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare a municipiului Focșani-Lot 4”. Aceste lucrări sunt parte componentă a proiectului Vranceaqua, cu o valoare totală de 107 milioane euro fără TVA.

Lucrările începute ieri au ca obiect rețeaua de canalizare și apă de pe centura municipiului Focșani, rețeaua de aducțiune apă de pe drumul spre Suraia. Valoarea lucrărilor este de peste 14 milioane lei, adică trei milioane euro. Termenul de execuție pentru constructorul Hidroconstrucția este de 18 luni. Dirigenția de șantier este asigurată de firma de consultanță Louis Berger.
Panglica inaugurală a fost tăiată de vicepreșe-dintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu. Acesta le-a transmis mesajul preșe-dintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan.
„Este un moment extrem de important pentru cetățenii municipiuui Focșani, am ajuns la începerea lucrărilor la ultimul lot din cadrul proiectului general și doresc să vă transmit, din partea președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan, din partea mea, felicitări echipei domnului director Gheorghe Vasilescu de la CUP. Felicităm echipa din Consiliul Județean care s-a ocupat de elaborarea proiectului, firma de consultanță și, nu în ultimul rând, felicitări constructorului, firma Hidroconstrucția București. Le doresc mult succes, au mult de muncă și vă doresc multă sănătate, să ne vedem peste un an și jumătate, când se vor finaliza lucrările”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu.

Åžoseaua de centură va fi transformată în bulevard

Prezent la manifestări, primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, a afirmat că realizarea canalizării reprezintă primii pași pentru ca șoseaua de centură să devină un bulevard al municipiului. Edilul a explicat că, odată cu realizarea viitoarei autostrăzi Ploiești – Focșani – Albița, parte a Coridorului Paneuropean IX. Autostrada ar urma să fie realizată într-un parteneriat public-privat. „Dacă vom reuși să asi-gurăm toate utilitățile, centura va deveni un bulevard al municipiului iar pentru mașinile care nu tranzitează munici-piul va trebui să rea-lizăm altă centură, odată cu autostrada care urmează să fie construită”, a afirmat primarul Decebal Bacinschi.
Directorul general al CUP, Gheorghe Vasilescu, a detaliat lucrările care vor fi executate în cadrul acestui lot de lucrări. „Vor fi extinse și reabilitate rețelele de canalizare și apă potabilă de pe Åžoseaua de Centură a municipiului Focșani. În această zonă avem străzi fără canalizare sau cu rețele de alimentare cu apă care au capacitate insuficientă de transport. Totodată, va fi realizată o rețea de canalizare care are o lungime de 800 de metri și care va pleca din Åžoseaua de centură pe drumul Surăii, zonă în care s-au construit multe case și societăți comerciale”, a afirmat directorul general al societății CUP, Gheorghe Vasilescu.

Vranceaqua, un proiect de 107 milioane de euro

Reamintim că proiectul VranceaAqua a fost inițiat de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan. Este cel mai mare proiect de acest gen din România, cu o valoare totală de 107 milioane euro fără TVA, din care 82,8 mi-lioane euro reprezintă contribuția Uniunii Europene. Beneficiari ai proiectului Vranceaqua sunt aproximativ 160 de mii de vrânceni. Lucrările vor fi executate în perioada 2010-2013. Proiectul este destinat orașelor Focșani, Adjud, Panciu, Mărășești, Odobești, dar și comunelor Golești, Cîmpineanca și Homocea și prevede reabi-litarea puțurilor de apă, a stațiilor de tratare a apei potabile, a conductelor de aducțiune, extinderea sistemului de distribuție a apei, extinderea și reabilitarea rețelelor de canalizare din aceste localități, dar și realizarea a cinci noi stații de epurare.
Județul Vrancea este singurul din România care a reușit să obțină finanțări europene atât pe componenta de ma-nagement integrat al deșeurilor cât și pe cea de apă/apă uzată, în va-loare totală de 6.109 miliarde lei vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?