Numărul vrâncenilor care încearcă să încheie socotelile cu viața este din ce în ce mai mare. Numai în week-end-ul care tocmai a trecut, două femei de 24, respectiv 76 de ani au încercat să se sinucidă, ele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Focșani. Pe fondul problemelor personale, tânăra de 24 de ani a încercat să își taie venele, iar femeia de 76 de ani a înghițit o cantitate mică de detergent. După ce au fost stabilizate de către medicii de gardă, femeile au primit bilete de trimitere către Secția de Psihiatrie a spitalului, pentru un consult de specialitate.