Echipa de handbal masculin II a Liceului cu Program Sportiv Focșani va participa în week-end la al doilea turneu zonal din cadrul Campionatului Național, competiție care se va desfășura în Sala Sporturilor din Vaslui, în organizarea Clubului Sportiv Åcolar din localitate. După primul turneu, elevii antrenorului Florin Drăgan se află pe locul patru în seria B, având la activ două puncte. Primele trei clasate se vor califica la turneul semifinal al Campionatului Național.
Două egaluri la primul turneu
La primul turneu, elevii antrenorului Florin Drăgan au obținut două remize, 22-22 cu LPS Brăila și 22-22 cu LPS Iași și au pierdut două confruntări, 20-21 cu LPS Vaslui și 16-21 cu CSÅ Galați. „Am avut evoluții bune, chiar dacă nu am reușit să câștigăm măcar un meci. Facem parte dintr-o serie echilibrată și cele două formații care se vor califica la turneul semifinal vor fi cunoscute abia după ce se vor desfășura și celelalte patru turnee zonale”, ne-a declarat antrenorul Florin Drăgan, care s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale pe durata competiției.
Programul echipei de pe Milcov la turneul de la Vaslui:
-vineri, 21 octombrie: ora 11.00 cu LPS Vaslui și ora 17.00, cu LPS Brăila.
-sâmbătă, 22 octombrie: ora 12.30 cu LPS Galați.
-duminică, 23 octombrie: ora 11.30 cu LPS Iași.
Clasamentul seriei B – juniori II
1. LPS Vaslui 4 3 0 1 99-82 6p
2. LPS Galați 4 3 0 1 86-79 6p
3. LPS Iași 4 2 1 1 80-81 5p
4. LPS Focșani 4 0 2 2 78-85 2p
5. LPS Brăila 4 0 1 3 80-96 1p.