La numai 19 ani, când viața ar putea începe în adevăratul sens al cuvântului pentru un tânăr, Laurențiu Mitică a fost condamnat pentru tentativă la infrac-țiunea de omor calificat. A primit ca pedeapsă cinci ani de închisoare, cu executare. Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală și la plata unor despăgubiri civile către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani.
Laurențiu este din Bordești și a fost cercetat penal, iar ulterior judecat pentru că a vrut să-i „ia capul” cu o coasă unui consătean. Potrivit anchetatorilor, în ziua de 2 iunie a.c., agresorul și victima sa, Ion C., de 22 ani, s-au întâlnit în apropierea unui bar din localitate. Laurențiu a văzut un grup format din trei persoane și bănuind că respectivii bărbați s-ar afla într-o relație de prietenie cu un cumnat al său, cu care era în conflict, a sărit cu o coasă la ei. Doi dintre bărbați s-au ferit. Pentru că nu a observat la timp ce se petrecea, victima a rămas pe loc și a fost lovită în ceafă de tăișul coasei. În actele medico-legale s-a consemnat că Ion a suferit o plagă tăiată profundă, oblic transversală de circa 17-18 centimetri, care a necesitat spre vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.