Nu este adevărat că un birou din sediul ENET a fost puțin cam inundat luni, în ziua în care s-au făcut probe la instalațiile de încălzire.
Gurile rele spun că un muncitor, care a trebăluit prin incintă mai multe zile la rând (și instalația sediului ENET trebuie aranjată, nu?), a uitat să monteze robinet la unul dintre calorifere. Așa se face că în momentul în care colegii au dat drumul la apă în instalație, a bufnit și caloriferul buclucaș. Mai, mai să-i stropească drept în față pe locatarii de drept ai biroului în care se afla caloriferul fără robinet! Vă dați seama că muncitorul neatent s-a făcut negru la față, nu de alta, dar i-a trecut prin față o coală albă A4, cu antet.
… a scăpat de demisie, căci șefii l-au înțeles. A fost doar o mică greșeală, comisă din neatenție, care nu se va mai repeta. Ca să se spele de păcate, muncitorul a promis că va presta niște ore suplimentare. Așa, ca să fie acolo…