La o lună după ce Florin Iuga, patronul unei firme din Reghiu, a fost arestat pentru că a tăiat ilegal sute de arbori, a venit rândul complicelui său de la ITRSV Vrancea să fie propus pentru arestare preventivă. Este vorba despre George Răduță care a fost reținut de polițiști încă de luni. Cum infracțiunile pentru care este cercetat, respectiv instigare la tăiere ilegală de arbori, sunt de competența judecătoriei, acesta a fost dus la Judecătoria Focșani pentru pro-punere de arestare preventivă. Fiind anchetat în același dosar cu Iuga, care a fost arestat de Tribunalul Vrancea, s-a ajuns la concluzia că și Răduță trebuie propus cu arestare tot la Tribunal. Între timp i-a expirat ordonanța de reținere așa că inginerul ITRSV a fost pus în libertate. Ieri, Răduță s-a prezentat la instanță. Judecătorii au considerat că față de acesta se poate lua măsura de a nu părăsi țara dar reprezentantul Ministerului Public la proces a declarat imediat recurs. „La data de 24.03.2011 polițiștii din cadrul IPJ Vrancea, Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Comba-terea Delictelor Silvice, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că I. Florin, din comuna Reghiu, județul Vrancea, administrator al unei so-cietăți comerciale din Reghiu, și R. George-Daniel, din orașul Panciu, județul Vrancea au tăiat arbori fără drept din suprafețele de pădure proprietate privată, situate pe raza comunei Soveja, județul Vrancea. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că în trei parcele, au fost tăiați ilegal 669 arbori, cu un volum de 1479,65 mc și o valoare de 585.442,38 lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea. Cel mai probabil că săptămâna viitoare se va judeca, la Curtea de Apel Galați, recursul. Reamintim că în urmă cu o lună, Florin Iuga a primit mandat de arestare preventivă. Acesta ar fi recunoscut atât în fața procurorilor cât și a instanței de judecată fapta de tăiere ilegală de arbori și mai puțin pe cea de evaziune fiscală.