Recenzorii din Movilița, Străoane, Å¢ifești, Câmpuri și Panciu s-au întâlnit, ieri, la Casa de Cultură din Panciu, cu reprezentanții Direcției Județene de Statistică Vrancea, în vederea instruirii necesare pentru apropiatul Recensământ al Populației și al Locuințelor (RPL).
În deschidere, șefa Direcției Județene de Statistică, Rodica Negruț, le-a reamintit celor prezenți faptul că un asemenea recensământ nu se realizează doar la noi în țară, ci în toată lumea, la anumite intervale de timp, la recomandarea Organizației Națiunilor Unite, Divizia Populație, dar și a Uniunii Europene.
Aceasta a vorbit, apoi, despre acțiunile pregătitoare ale RPL, respectiv cele de sectorizare, care au fost efectuate de către o firmă specializată, angajată special pentru sectorizarea teritoriului și care a colaborat cu primăriile, în vederea actualitării și verificării informațiilor din materialele cartografice realizate în 2004. Rodica Negruț a explicat că, din cauza faptului că sectorizările nu au corespuns, întru-totul, așteptărilor, au trebuit modificate însă, la sfârșitul lunii septembrie, din cauza unor disfuncționalități în sistemul electronic, accesarea bazei de date nu a mai fost posibilă, în unele cazuri. Drept urmare, la recensământul din această lună, personalul recrutat în acest scop va trebui să se folosească de opisuri „care nu reflectă 100% realitatea din teren”. „Ceea ce există, de fapt, în teren se va alfa odată cu recensământul, cu înregistrările din teren”, a precizat șefa Direcției Județene de Statistică.
Rodica Negruț a prezentat și activitatea care va fi desfășurată de recenzori din momentul în care vor începe munca în teren. „Ei au foarte multe lucruri de făcut, au și de codificat, și de înregistrat. În măsura în care un recenzor este copleșit sau nu reușește să se descurce în sector, recenzorul-șef va trebui să-l ajute și să-i preia o parte din sarcinile de codificare și numerotare a formularelor, pentru că timpul de lucru va fi foarte scurt, de numai 15 zile, din care doar 12 sunt pentru înregistrare, una este pentru vizita preliminară și rămâne foarte puțin timp pentru centralizareea fiecărui sector”, a spus Rodica Negruț.
Potrivit acesteia, la RPL 2011, recenzorii vor trebui să dea dovadă și de foarte multă atenție deoarece, spre deosebire de recensământul din 2002, nu numai că vor avea de completat mai multe formulare ci, în unele cazuri, vor trebui să treacă informațiile dintr-un anumit formular în altul, iar datele trebuie să corespundă.
***
Tot la instruirea de ieri, recenzorii au mai aflat și cum trebuie să procedeze la fiecare interviu cu proprietarii locuințelor, ce informații sunt necesare pentru completarea formularelor din mapele de lucru și, mai ales, ce documente le vor solicita oamenilor. Åefa Direcției de Statistică a insistat și asupra confidențialității datelor personale aparținând fiecărui intervievat și le-a recomandat recenzorilor să-i avertizeze pe aceștia ce riscă dacă refuză să ofere informațiile necesare pentru realizarea recensământului.
În finalul întânirii cu recenzorii din zona Panciu, reprezentanții Direcției Județene de Statistică le-au mai arătat acestora și cum se completează în mod corect câte un specimen din formularele pe care le vor folosi la recensământ, pentru a evita greșelile care ar avea consecințe negative asupra rezultatelor acestuia.