Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fiscul trimite notificări datornicilor la buget


Fiscul vrâncean va informa, până la 15 octombrie 2011, firmele din județ care înregistrează obligații fiscale principale restante la 31 august a.c.  privind posibilitatea de a obține anularea penalităților de întârziere, conform Ordonanței 30 din 2011. Conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Vrancea a arătat că peste 4.800 de firme vrâncene au datorii de 199,38 milioane lei, din care aproape o treime o reprezintă dobânzi. O analiză a Direcției Generale a Finanțelor Publice arată că, dacă acești agenți economici își vor plăti obligațiile fiscale restante, li se vor anula penalități de întârziere de 8,1 milioane lei. Finanțiștii au precizat că se aplică o reducere cu 50% a penalităților de întârziere dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. „Contribuabilii care nu au fost notificați se pot adresa organelor competente pentru clarificarea situației fiscale. Organul competent are obligația ca, la soli-citarea contribuabililor să clarifice eventualele neconcordanțe existente între evidența acestora și evidența fiscală”, a precizat condu-cerea Fiscului vrâncean, care a explicat că facilitățile nu se acordă pentru obligațiile fiscale stinse prin poprire sau sume încasate din valorificarea bunurilor sechestrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?