Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

Amenzi de 5.900 lei pentru magazinele second-hand


Comisarii de la Protecția Consumatorilor Vrancea au aplicat 7 amenzi în valoare de 5900 lei patronilor de magazine second hand verificate la începutul acestei luni. Comi-sarii au verificat 12 comercianți, la 10 dintre aceștia fiind găsite nereguli. Au fost aplicate șapte amenzi și șapte avertismente. Valoarea produselor oprite temporar de la comercializare a fost de 320 lei. „La un operator economic controlat s-au constatat inexistența documentelor care certifică efectuarea operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție, pentru un lot de 40 kg haine folosite, în valoare de 320 lei; s-a prezentat un certificat de dezinfecție-dezinsecție emis pentru importator, dar nu se poate face corespondența între lotul de haine, factura de aprovizionare, și certificat. S-a dispus oprirea temporară de la comercializare până la remedierea situației, atestarea de către importator că lotul respectiv face parte din cel declarat în certificat”, a precizat conducerea Comi-sariatului pentru Protecția Consumatorilor. De asemenea, la două magazine au fost găsite cântare neverificate metrologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?