Echipa de futsal CSM 2007 Focșani a câștigat astăzi, 4-2 (1-1) partida susținută pe terenul Concordiei Chiajna, într-un meci care a contat pentru etapa a VI-a a Ligii I. Golurile formației de pe Milcov au fost marcate de Chivu (2), Curteanu și Sorin Popa. Jucătorii i-au dedicat victoria antrenorului principal, Petrache Gurguiatu care a împlinit astăzi vârsta de 52 de ani. Runda viitoare, CSM 2007 va evolua în Sala Sporturilor împotriva formației United Galați.