Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Întrebuinţarea sumacului în bucătărie


Sumacul este un condiment cu gust acrișor provenit din Orientul Mijlociu, care se folosește simplu sau în amestecuri de mirodenii precum za’tar-ul. Numele provenit din arabă înseamnă „roșu”, și face aluzie la culoarea fructelor sale (drupelor).
Este un ingredient de bază în țări precum Turcia, Liban, Siria și unul pe cale să se impună în Grecia, Italia și alte state europene.
 
De unde îl cumpărăm?

Vrând-nevrând, sumacul a pătruns în postura de condiment și pe terito-riul țării noastre. Chiar dacă nu se bucură de notorietate, pe zi ce trece, tot mai multe persoane sunt interesate, din curioziate sau din apreciere, de valorificarea sa. Prima întrebare care se pune este, desigur, de unde îl cumpărăm? Dacă trăiți într-un oraș mare achiziționarea nu este o pro-blemă. Încercați la magazinele de mirodenii, plafare, la cele cu specific oriental sau în supermarket, la produse internaționale.   
 
La ce preparate folosim sumacul?

Odată cumpărat, nu ne rămâne decât să trecem în revistă câteva dintre mâncărurile simple cu care ne putem dezmierda simțurile. Sumacul se folosește destul de mult în bucătăria mediteraneană. În Grecia de pildă, el îmbogățește gustul cărnurilor, frigăruilor și ciupercilor. Dacă doriți să experimentați ceva gustos și sănătos, preparați salată libaneză cu pătrunjel, ceapă, castraveți, roșii, suc de rodie și sumac. Kebab-ul se prepară la el acasă nu cu boia, așa cum vedem pe la noi, ci cu sumac, la fel și gustoasa pizza turcească, numită lahmacun. Am spe-cificat țările în care sumacul stă pe masă așa cum stau sarea și piperul. Nu ezitați nici dumneavoastră să presărați un pic de sumac peste orezul fiert din care ies încă aburi, fiindcă îi dă un gust și o aromă aparte.  Bucătăria arabă cere ca sumacul să fie adăugat în unele aperitive, și amintim aici pasta de năut (hummus), pe care o găsim mai nou și în magazinele de la noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?