În maxim trei săptămâni, autoritățile locale din Mărășești vor să deschidă un centru de permanență. Acesta va fi înființat în spațiul în care înainte funcționa Compartimentul de Ginecologie al fostului spital din oraș, care are în componență șase camere și grup sanitar. Ieri, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea au venit la fostul spital din Mărășești pentru a stabili ultimele detalii pentru realizarea acestui centru. Potrivit viceprimarului orașului Mărășești, Valerică Chitic, inspectorii DSP le-au spus că în camera în care medicii de familie vor da consultații să mai fie făcut un grup sanitar, iar pe hol să fie spart un perete pentru a putea fi transportate tărgile. Acesta a mai adăugat că suma necesară reamenajării spațiului este de câteva mii de lei. Astfel, centrul de permanență de la Mărășești va avea în componență o cameră în care vor sta medicii, o altă cameră în care vor da consultații, o altă cameră cu două paturi pentru spitalizare de zi și încă o cameră pentru nașterile de urgență. Doi medici de familie din oraș vor asigura permanența, iar aceștia pot încheia contracte cu alți medici specialiști, care vor fi plătiți de către Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea în baza serviciilor medicale prestate. Numărul de asistenți medicali va fi similar cu cel al medicilor care își vor desfășura activitatea în centrul de permanență.
Deschiderea căminului, pe 11 noiembrie
În cazul Căminului pentru persoane vârstnice, viceprimarul Chitic ne-a spus că la licitația pentru reamenajarea clădirii s-au înscris două firme din Tecuci, iar astăzi va fi anunțat cine a câștigat. Dacă nu vor fi depuse contestații, lucrările de reamenajare vor începe imediat, pentru ca pe 11 noiembrie căminul de la Mărășești să își poată primi locatarii, altfel, Ministerul Muncii va sista finanțarea. Viceprimarul Chitic a mai adăugat că suma necesară reamenajării este de circa 200 mii lei, care vor fi dați din bugetul fostului spital. Noul cămin va dispune de 44 de paturi, iar personalul încadrat va fi de 22 de salariați, majoritatea provenind din organigrama fostului spital.