Biroul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Vrancea, întrunit ieri a luat în discuție memoriile înaintate de jucătorii Marin Ioan, Cherciu Mircea, Adam Ciprian și Ionuț Istrate, toți de la formația Dinamo Cîrligele, care s-au ales cu mai multe etape de suspendare și penalități financiare după ce și-au dat în petec în semifinala Cupei României cu Energia Vulturu, joc întrerupt în minutul 81 la scorul de 5-1 pentru Energia. Membrii Biroului Executiv au respins memoriile făcute de cei patru jucători și au menținut sancțiunile date de cele două comisii (de disciplină și apel) care au judecat cazul. Totodată, în ședința de ieri, Biroul Executiv al AJF Vrancea a aprobat ca toate meciurile din cadrul ligii a cincea să înceapă cu un confrunt făcut jucătorilor ambelor echipe, inclusiv jucătorilor de rezervă. Programul primei etape (duminică, 2 octombrie, ora 11.00): Seria Sud: Voința Cîrligele – Foresta Gugești, Åoimii II Năruja – Victoria Gologanu, Foresta Vidra – Publi Max Vrîncioaia (se joacă la Irești). Seria Nord: Victoria Pufești – AS FC Unirea Focșani, Voința Răstoaca – Trotușul Ruginești,
Green Village Ploscuțeni – Doctor GSM Suraia. Tot ieri, a fost aprobat și cuantumul penalităților financiare pentru sezonul 2011-2012, care intră în vigoare de la prima ședință a Comisiei de Disciplină.
Cu ce a fost penalizată echipa din Cîrligele
Jucătorul Mircea Cherciu – se suspendă un joc și penalitate financiară de 32 lei, jucătorul Adrian Milea – se suspendă 4 jocuri și primește o penalitate de 220 lei, jucătorul Paul Cherciu – se suspendă timp de un an de zile și primește o penalitate financiară de 2100 lei, jucătorul Ciprian Adam – se suspendă timp de un an de zile și primește o penalitate financiară de 2100 lei, jucătorul Ioan Marin – se suspendă timp de 18 jocuri și primește o penalitate financiară de 907 lei, jucătorul Ionuț Istrate – se suspendă timp de 12 jocuri, delegatul echipei, Corneliu Cherciu se suspendă timp de două luni de zile și primește o penalitate financiară de 220 lei. Totodată, echipa Dinamo Cîrligele nu poate organiza meciuri pe teren propriu timp de șapte etape și a primit o penalitate financiară de 320 lei.