Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Mircea Diaconu, împlinește astăzi 74 de ani. Mircea Diaconu este decanul de vârstă al social democraților vrânceni și unul dintre cei mai mari susținători ai principiilor de stânga. Mircea Diaconu a absolvit Facultatea de Silvicultură, Brașov în 1952, iar în 1957 a fost angajat ca inginer la Ocolul Silvic Tulnici.
Din 1958 a deținut funcția de inginer Åef la Întreprinderea Forestieră Vrancea, iar în perioada 1965 – 1968 a fost numit inginer șef al Direcției Regionale de Economie Forestieră. Din 1968 și până în 1994 a fost Inspector Åef al Inspectoratului Silvic Județean Vrancea, iar în perioada 1994 – 1997 a fost director la Agenția de Protecția Mediului Focșani. Pe plan politic, în perioada 1996 – 2000 a fost ales consilier județean, iar din 2000 și până în prezent este vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea.
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Mircea Diaconu, a răspuns la câteva din întrebările reporterilor noștri.
Rep: Cum vă simțiți la împlinirea vârstei de 74 de ani?
M.D.: Este o zi obișnuită, cu excepția încărcăturii emoționale! Ca toți ceilalți concetățeni, încerc o retrospectivă a timpului scurs, pe care îl apreciez că a trecut „prea repede”, lăsând „amprente” puternice în starea fizică, dar, mai ales, spirituală. O zi în care ți se urează „La mulți ani și sănătate!” De altfel, fiecare dintre noi avem astfel de zile, cu deosebirea că sunt „trăite” în mod diferit. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru că exist și tuturor pentru înțelegerea, sprijinul și ajutorul permanent primit!
Rep: Care sunt cele mai importante evenimente pe care le-ați trăit?
M.D.: Amintirile abundă și cu greu îmi stăpânesc emoțiile firești. Ca oricare confrate din aceeași generație, am trăit și întâmpinat . . . multe, învățând și acumulând cunoștințe și experiențe extrem de utile pentru viață, fiecare dintre noi având destinul său. Am „prins” cutremurele din 1940, 1977, cel de al Doilea Război Mondial, seceta din anii 1946 – 1947, consecințele acestora și toate transformările „istorice” cu efecte structurale în evoluția statului: socială, culturală, ecologică, dar, mai ales, moral-spirituală, ca trăitor al acestor „vremi”. Păcat că refuzăm să învățăm din trecut, iar „istoria se repetă”!
Rep: Sunteți un om norocos?
M.D.: Pot spune sincer că am fost un om norocos, strădania depusă fiindu-mi „răsplătită”. Pentru prima dată vă destăinui convingerea că am „beneficiat permanent de grija celui care a creat cerul și pământul”. Totodată, necazurile și suferințele pe care le-am avut, le percep ca „atenționări ale Creatorului pentru greșelile, păcatele care – ca orice om – le săvârșim”! Fără îndoială, fiecare zi a existenței noastre își are trăsăturile ei, determinate de ceea ce facem în binele general și implicit personal și, mai ales, de felul în care conștientizăm rolul și datoria pe care le conferim fiecărui trăitor în această viață, indiferent de pregătirea și statutul social. Ce bine ar fi dacă am putea înțelege cu adevărat că în fiecare dintre noi există binele și frumosul, pe care, cultivându-le, putem influența starea generală de bine și frumos?! Sufăr când văd și constat că OMUL FRUMOS, așa cum emoțional îl definește apreciatul actor Dan Puric, este „uneori” dominat de … celălalt OM! Stă în puterea fiecăruia de a contribui la formarea a cât mai multor OAMENI FRUMOÅI care să influențeze spiritual și material în bine trăirea de zi cu zi, dar mai ales viitorul!
Rep: Ce vă doriți la împlinirea a 74 de ani?
M.D.: Ce să-mi doresc?! Sănătate, înțelegere și grijă din partea decidenților societății românești în general, pentru cei de vârsta a treia care au contribuit la tot ce s-a înfăptuit în această țară (bine și mai puțin bine) dar, mai ales, pentru tineret – viitorul României, care de la un an la altul, sunt în continuă scădere. Doresc din toată ființa mea, ca viața noastră să devină normală, morală și prosperă! Mă gândesc cu oarecare spaimă la situația în care ne găsim ca neam și țară și la faptul că nu se înțelege de sus până jos că românii și România au nevoie urgentă de liniște socială, siguranță, speranță, dar și de înțelegere, sprijin, respect, de soluții și măsuri de prioritizarea urgențelor, pentru redresarea financiară și economico-socială. Cu scuzele de rigoare, îndrăznesc să afirm că se simte lipsa unor adevărați „bărbați” la nivel global, regional și – de ce nu – național, pentru elaborarea acelor măsuri vizând stoparea declinului economic, revigorarea vieții socio-economice dar, mai ales, ecologice în această lume tot mai nesigură, cu tot mai multe și frecvente incertitudini. Mă gândesc că încă nu realizăm „prăpastia” creată între mediul înconjurător – resurse – om, care urgentează apariția unor noi crize: alimentară, a apei etc., care poate fără îndoială pune sub semnul incertitudinii însăși existența omenirii! S-ar putea să fim deja prea mici noi, oamenii, în fața dificilelor și complexelor probleme ale omenirii secolului al XXI-lea.
Rep: Ce ar trebui făcut pentru ca România, românii să depășească criza de astăzi ?
M.D.:Cred că sunt valabile, mai ales astăzi, spusele marelui istoric Nicolae Iorga : „România pentru a fi mare în afară, trebuie să fie tare înăuntru!”. Dar, în aceeași măsură și spusele savantului vrâncean Simion Mehedinți: „Nu poate statul ce poate satul!”. Păcat că tocmai satul și trăitorii săi, sunt puțin sprijiniți și încurajați, adică tocmai aceia care trebuie să realizeze saltul calitativ atât de necesar vieții și dezvoltării, inclusiv banii care lipsesc tuturor! Se vorbește prea mult, se fac interminabile discuții fără rezultate! Nu mai există timp și nici nu mai are cine să asculte sugestiile și problemele ridicate în diferite reuniuni. În mod real avem prea mulți „diagnosticieni și extrem de puțini terapeuți”, deși România dispune încă de oameni de valoare și cu experiență.
Trebuie să înțelegem că avem încă oameni, tradiții și locuri minunate, care pot face ca România „să devină tare înăuntru”.
„Am avut șansa de a vizita și alte țări, fiind trimis în domeniul profesiei și specialității mele. Peste tot am văzut locuri și oameni, dar și realizările acestora sub toate aspectele, lucruri care m-au ajutat în viață și în domeniul muncii practicate. După fiecare deplasare, m-am simțit obligat să-mi fac în continuare dotarea și să aplic ceea ce am perceput că-i bine pentru domeniul respectiv”.