Elevi de la mai multe licee din Focșani s-au adunat, ieri, la Biblioteca Județeană „Dui-liu Zamfirescu”- Secția pentru Copii și Tineret pentru a afla mai multe informații despre delincvența judevilă. Au fost prezenți reprezentanții Bi-bliotecii, polițiști din cadrul IPJ Vrancea, respectiv subcomisarul Monica Manolache, comisarul Daniel Popescu, dar și purtătorul de cuvânt al instituției, inspectorul Bogdan Toader. De asemenea, au participat și reprezentanți ai Protecției Copilului, Tribunalului Vrancea, Serviciului de Probațiune și Crucii Roșii.
Tot ieri, au fost organizate acțiuni de prevenire a absenteismului școlar și pe linia dispariției de minori. Acestea au avut loc în barurile din vecinătatea unităților de învățământ din Focșani, Adjud, Panciu, Mărășești și Odobești.
Pentru a preveni implicarea copiilor în evenimente care ar putea avea urmări negative, polițiștii
recomandă următoarele:
⢠Atunci când se întâmplă să asiști la o ceartă sau o bătaie, alertează imediat personalul de securitate.
⢠Dacă atingi sau împingi involuntar pe cineva, prezintă-i scuzele.
⢠Dacă vreun coleg sau prieten te roagă să faci ceva cu care tu nu ești de acord refuză.
⢠Mergi la un adult și soli-cită sprijin ori de câte ori ești amenințat, șicanat sau umilit.
⢠Dacă intri într-o dispută cu un alt coleg, fii primul care renunță.
⢠Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii.
⢠Nu vă lăsați influențați de ceilalți.
⢠Învățați să spuneți „Nu” atunci când considerați că este cazul.
⢠Atrageți atenția prietenilor asupra consecințelor comiterii de fapte antisociale;
⢠Respingeți propunerile cunoscuților de a participa la anumite „distracții”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violențe verbale și fizice;
⢠Nu încercați să rezolvați un conflict prin violență.