Medicul Mircea Stoenoiu, singurul candidat la concursul pentru funcția de manager al Serviciul de Ambulanță Județean, a fost admis, la proba de dosar, în urma contestației depuse sâmbătă. Stoenoiu a spus că a atașat contestației și cele două atestate de absolvire ale cursurilor de management al serviciilor medicale, făcute la UMF Iași. Astăzi, la ora 12.00, el va susține a doua probă, mai exact testul grilă de verificare a cunoștințelor.
Reamintim că Stoenoiu a fost declarat respins, după ce comisia de examinare i-a studiat dosarul, pe motiv că nu este absolvent al unui curs de perfecționare în management sanitar. După contestație, alta a fost decizia.